"Gândirea - facultate superioară a creierului omenesc,care reflectă în mod abstract şi generalizat realitatea obiectivă prin noţiuni, judecăţi, raţionamente, teorii etc. Concentrare a activităţii psihicului asupra unui lucru.Capacitatea de a-ţi închipui ceva în mod creator.A-ţi forma o idee despre un lucru,a pătrunde ceva cu mintea,imaginaţie creatoare, fantezie, spirit,conştiinţă,idee,cuget,reflecţie,fantezie,a reflecta,a medita,a cugeta,a chibzui la ceva.
Sinonime : cugetare,conştiinţă,cuget,spirit,suflet,for interior,cunoştinţă, ştiinţă,minte,judecată,chibzuire.
A gândi - a fi conştient (de ceva),a-ţi da seama,a-ţi aduce aminte, evocând în memorie sau în imaginaţie,a crea idei despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare,a-ţi aplica reflecţia,a reflecta,a medita,a fi cuprins de îngrijorare,a-ţi păsa,a te îngrijora,a găsi de cuviinţă,a crede,a socoti;a considera,a proiecta în gând,a avea în intenţie,a intenţiona,a dori.
Gândirea este întotdeauna premergătoare acţiunii.
Gândurile au o natură energetică,sunt „forme energetice” înalt-vibratorii, ce se propagă în medii energetice,intră în interacţiune unele cu altele,se atrag şi se resping -după natura polarităţii lor,interacţiunile lor fiind asemănătoare cu comportamentul entităţilor energetice vii.
Energia lor este strâns legată de cantitatea încărcăturii afectiv-emoţionale asociată cu ideile.
Spiritul este cel ce „respiră” gânduri,toate spiritele emiţând şi recepţionând gânduri,la nivelul sufletului,a vieţii afective.
Ideile,gândurile,sunt stări ale minţii,pe care aceasta le „îmbracă” şi „dezbracă” în permanenţă,neîncetat,aceste stări avându-şi originile în trecut sau în viitor.
Gândurile vin şi pleacă,tu nu eşti constituit din aceste gânduri,ele nu sunt „ale tale”,nu îţi aparţin,căci nu le poţi reţine,nu rămân permanent în tine.
Rolul lor este de a-ţi atrage atenţia,de a te „capta”, de a te face să te implici,să intri în acţiune,să participi la viaţa Universului,...
Au rol de liant,de legătură,de conexiune,de interrelaţionare,...
Fiecare gând este o cale deschisă către ceva...
Tu poţi să accepţi călătoria,sau să o respingi.
Cel ce acceptă călătoriile,va ajunge repede departe,va evolua în ritm rapid,iar cel ce refuză constant călătoriile,nu va pleca,va stagna,devenind cu timpul un prizonier al locului convingerilor sale,izolându-se prin neacceptarea relaţiilor,a legăturilor.
El poate crede că aplică o metodă de a se elibera,de a scăpa de manipulări,de persuasiune,dar se înşeală,căci el cade pradă unor gânduri ce nu-i aparţin,ce nu sunt ale lui,ce-l îndeamnă la izolare,la blocaj,la refuz,la singurătate,la autodistrugere...
Tot ceea ce percepi în prezent,se leagă de trecut şi de viitor,prin multe legături cauzale,aceste legături fiind ceea ce îţi ţine mintea,gândirea,în mişcare.
Prin îndreptarea atenţiei asupra a ceva,un „subiect” oarecare,automat te şi conectezi la anumite „adrese”,legăturile (link-urile),intrând în funcţiune deoarece au fost „activate” de energia focalizată prin atenţie.
Îţi vor veni deodată,însă ierarhizate,după anumite criterii specifice momentului -în privinţa „importanţei”,mai multe idei,gânduri,deseori contrarii unele faţă de altele.
Conexiunile deschise spre „înafară”,spre gândirea altor entităţi, permeabilitatea la aceste gânduri,constituie ceea ce face posibilă schimbarea, transformarea imaginii construită de tine în mental,perfecţionarea ei, apropierea de adevăr,sau îndepărtarea de el.
Baza procesului de învăţare rezidă tocmai în posibilitatea de a te lăsa pătruns de ideile altora,permiţând că ideile tale să poată fi schimbate de ceea ce recepţionezi.
Totul este un proces de adaptare continuă.
Cel ce îşi închide,îşi blochează conexiunile,devenind „impermeabil”,va fi, inevitabil,catalogat,clasificat,drept alienat mintal,bolnav psihic,...
Acesta preferă să trăiască în interiorul unei lumi creată şi menţinută de el în gândirea sa,o lume a convingerilor sale,ce nu poate fi schimbată, transformată,ce nu poate... evolua !
Starea de sănătate,atât mentală cât şi fizică,sunt în directă relaţie cu acceptarea schimbării,transformării,evoluţiei,ca fiind ceva inevitabil,dar pozitiv.
Celui ce nu poate percepe schimbarea ca o certitudine,o necesitate,viaţa îi va fi influenţată permanent de neînţelegere,de anxietate,de incertitudine,de teamă,frică,neîncredere,decepţii,...
Incertitudinea,anxietatea,teama,...provin din faptul că eşti conştient că trebuie să alegi,că eşti obligat să faci alegeri,şi că percepi faptul că aceste alegeri îţi pot schimba viaţa,deşi,poate,tu nu ţi-ai dori în mod conştient o schimbare.
Dacă situaţia ta nu este „neagră”,fiind „acceptabilă”,acest fapt îţi poate crea o anumită stare de siguranţă,de certitudine,de acceptare a inconvenienţelor prezentului,pe care nu ai curajul să îl schimbi cu un viitor incert,posibil mai rău,mai nesigur,mai... periculos.
Nu este uşor să discerni,să deosebeşti,ceea ce este „bun” de ceea ce este „rău”,ceea ce este „corect” de ceea ce este „greşit”,...nu-i aşa ?
Iar,când greşeşti de mai multe ori consecutiv,când ajungi să suferi pedepse în mod repetat,orizontul înţelegerii şi acceptării se închide şi mai mult...
De ce chiar eu...,de ce tocmai mie...,de ce chiar acum,...?
Când ajungi să-ţi pui astfel de întrebări,înseamnă că ai lăsat în urmă lecţii neînvăţate,că ai trecut prea uşor peste anumite lucruri,că nu ai asimilat ceva ce trebuia asimilat de către tine,...
Sau că forţezi,încercând să rezolvi probleme ale căror date nu le cunoşti îndeajuns,ori nu ţi-ai însuşit modalitatea adecvată de rezolvare a acestui tip de problemă,că nu înţelegi natura problemei,paşii de efectuat pentru soluţionarea ei,...
Logica este ştiinţa gândirii corecte,ea analizează gândirea din punct de vedere al valorii de adevăr sau fals a afirmaţiilor.
Psihologia se ocupă de studiul mecanismelor gândirii,cum gândeşte omul, logica studiind ce gândeşte el.
Este de presupus că un om sănătos gândeşte sănătos,iar unul bolnav,va avea gândirea afectată de boală,într-o anumită măsură.
O analiză detaliată poate evidenţia legăturile existente între gândirea corectă şi starea de sănătate.
Un accident se produce pe fondul unei neatenţii,lipsa de experienţă, necunoaştere,ignoranţă,inconştienţă,...
Legătura este evidentă.
Mai greu de observat este legătura între gândire şi bolile pasagere sau cele cronice,somatice.
Mecanismul este,în esenţă,condiţionat.
Nervozitatea produce descărcări crescute de suc gastric,ce conduc la gastrită,ulcer,...
Bucuria produce o încărcare energetică,frica –o descărcare rapidă, depresia –una lentă.
Stările de relaxare încarcă,cele de tensionare –descarcă.
Energizarea contribuie la protecţia organismului,creşterea imunităţii,... dezenergizarea scade imunitatea la boli,şi nivelul general al protecţiei.
Gândurile îţi influenţează starea psihică,iar starea psihică are influenţă asupra stării corpului tău,asupra proceselor energetice fizico-chimice ce se desfăşoară neîncetat,într-o interconexiune de mare amploare.
O viaţă echilibrată,o viaţă în care să poţi menţine cât mai conştient o anume stabilitate,nu se poate obţine altfel decât prin menţinerea unui echilibru a gândirii.
Gândirea este premergătoare acţiunii !
Efectele îşi găsesc cauzele în gândire.
Cel ce se lasă gândit,se implică,cel ce nu se lasă gândit,dar poate deveni spectatorul lumii gândurilor,a gândirii,nu va mai fi implicat,căci nu se lasă implicat în mod afectiv,subiectiv.
Acest fel de neimplicare înseamnă observare şi acceptare totală a realităţii,aşa cum este ea,privită dinafară,cu detaşare,fără subiectivism,cu renunţare la împotrivire,la luptă inutilă,la orgoliu,la încercarea de a controla pe alţii,de a impune,de a manipula,...de a schimba oamenii şi Universul.
Gândurile sunt ca valurile,te lovesc,te împing,te trag spre larg,te dezechilibrează,te înalţă şi te coboară,...
Dar dacă te scufunzi sub ele,în apa gândurilor,vei simţi calmul din adânc, liniştea,observând că agitaţia se produce doar la suprafaţă,ca rezultat al unor interacţiuni cu mediul exterior,la nivel de separare,de contact.
Coboară sub agitaţia gândurilor,şi vei simţi că acelaşi „material”,acelaşi mediu „fluid”,se prezintă altfel,în masa mare a sa,faţă de stratul superficial al suprafeţei.
Liniştea din care vin sunetele,tăcerea din care emană vocile, generatorul de forme-gând,...acestea le vei găsi în interior,în profunzime,în adâncurile... sufletului tău.
La baza minţii ce gândeşte,vei descoperi conştienţă pură, imperturbabilă, neschimbătoare,ce nu se agită,nu se transformă,nu judecă,nu se implică,...
O gândire pură,limpede,curată,în care există doar adevăr,în care conexiunile nu sunt blocate sau perturbate de neadevăr,de falsitate,de minciună,...
În această linişte şi calm profund,inima ta se deschide,mintea se deschide,acceptând totul,primind totul,nerefuzând nimic,...
A da şi a primi devine totuna,căci tu eşti cel ce dai şi cel ce primeşti...
Nu contează cum ajungi aici,ci contează să ajungi,cât de des poţi.
Fiecăruia îi este convenabilă o metodă proprie,prin care să-şi poată păstra echilibrul,armonia,respectul,demnitatea,siguranţa,confortul,...
Fiecare este capabil,în măsura în care vrea,în care îşi doreşte,...
Un ritm al vieţii mai accelerat,nu înseamnă,implicit,şi o calitate a vieţii mai bună.
A fi mereu pe fugă,înseamnă a pierde contactul cu realitatea statică.
Nu poţi mirosi o floare în timp ce fugi pe câmp,călcând florile în picioare, cu privirea aţintită spre un punct din zare,ce constituie scopul tău de atins cât mai rapid.
Nu poţi cunoaşte liniştea,cât timp te laşi pradă agitaţiei din jurul tău.
Dar când ajungi să cunoşti cu adevărat liniştea,poţi rămâne liniştit şi în mijlocul unui cutremur devastator.
A fi liniştit, înseamnă a acţiona cu calm,cu luciditate,nu a deveni inactiv !
Cei mai eficienţi oameni,sunt oameni calmi,liniştiţi,echilibraţi.
Gândul sugerat apare ca o voce pe care o auzi în tine vorbindu-ţi,iar cel propriu este în general cel din primul moment în care ţi-ai îndreptat atenţia spre acel lucru,ce se prezintă ca o intuiţie,ceva interior,nu ca o voce,ceva perceput ca venind din afară.
Nu are un mare interes această distincţie,deseori fiind util chiar să nu ştii, căci atunci acţionezi mai liber.
Fiind atent la logică,nu la autoritatea sau competenţa celui ce o emană,căci astfel vei fi mai puţin influenţabil,manipulabil,putând lua hotărâri şi decizii ce te reprezintă pe tine,nu pe alţii,ce vor reflecta gândirea ta,nu a altora.
La oamenii inteligenţi unele idei vin din propriul spirit,dar deseori le sunt sugerate de alte spirite,care îi consideră capabili să le înţeleagă,şi demni să le transmită.
Când nu găsesc aceste idei în ei,fac apel la inspiraţie,care este în fapt o evocare,pe care ei o fac,însă,fără bănuială.
Orice inspiraţie provine dinafara ta,sau altfel spus,din interiorul altor spirite.
Spiritele bune nu sfătuiesc decât binele,cele inferioare îndeamnă la rău pentru a face oamenii să sufere ca şi ele,pentru a se amuza de ei,din invidia de a vedea fiinţe mai fericite,...
Spiritele imperfecte sunt instrumente destinate încercării credinţei şi constanţei oamenilor.
Ca spirit,trebuie să progresezi în ştiinţa infinutului,şi pentru aceasta treci prin încercări şi probe ale răului,pentru a ajunge la bine.
Misiunea spiritelor superioare este de a te pune pe un drum bun,şi, când influenţele rele acţionează asupra ta,înseamnă că le-ai chemat prin dorinţa de rău,căci spiritele inferioare îţi vin şi ele în ajutor în rău,când tu ai voinţa de a-l face !
Ele nu te pot ajuta rău decât atunci când tu vrei răul !
Dacă tu eşti predispus spre moarte,omor,vei avea o multitudine de spirite care vor întreţine acest gând în tine.
Dar,similar,tu ai şi alte spirite ce încearcă să te influenţeze în bine,ceea ce face să se restabilească balanţa,şi te lasă stăpân pe acţiunile tale.
Te poţi elibera de spiritele rele,căci ele nu se ataşează decât de acei oameni care le solicită prin dorinţele lor de rău,sau le atrag prin astfel de gânduri.
Influenţa poate fi deci respinsă prin voinţă,prin voinţa de a face bine şi a renunţa la rău,iar spiritele rele când văd că nu mai au nimic de făcut,cedează locul,pândind,totuşi,momentele favorabile.
Gândind şi înfăptuind binele,şi încrezându-te în Divinitate,tu poţi respinge influenţa nefastă şi contribui la distrugerea imperiului pe care aceste spirite vor să-l închege asupra oamenilor.
Fii atent la sugestiile ce te incită spre rău,la gândurile rele ce insuflă discordie între oameni şi surescită în tine pasiuni rele,şi depărtează-te mai ales de cele ce tind să nască în tine orgoliul,căci ele te influenţează prin slăbiciunea ta !
Tentaţiile sunt capcane în care poţi să cazi uşor,acceptând ceea ce pare a fi un avantaj personal,de moment,întunecându-ţi judecata privitor la urmările şi consecinţele reale,privind viitorul.
Spiritele nu primesc misiunea de a face rău,iar când îl fac,îl fac din propria lor voinţă,suferind drept urmare consecinţele !
Ele sunt lăsate să încerce oamenii,dar nimeni nu le-a comandat aceasta, şi tu trebuie să le respingi !
Stările de nelinişte,de angoasă,anxietate nedefinită,cât şi cele de satisfacţie interioară fără o cauză precisă,conştientizată,sunt de multe ori un efect de comunicaţii pe care tu îl ai în tine însuţi cu spiritele,sau pe care le-ai avut cu ele în timpul somnului.
Spiritele rele profită de circumstanţe,dar deseori ele le provoacă,punându-le în tine,către obiectul avidităţii tale.
Tentaţia funcţionează în modul următor : anumite spirite îţi influenţează gândul de a te îndrepta pe un traseu pe care vei găsi un obiect,sau o sumă de bani,şi îţi sugerează ceea ce poţi face cu el,sau cu banii respectivi,dacă îi păstrezi,în timp ce alte spirite îţi sugerează gândul de a înapoia obiectul sau banii,celui căruia îi aparţin.
În final tu alegi,tu decizi şi acţionezi în consecinţă,rezistând tentaţiei,sau căzând în capcană.
Gândurile de o anumită natură conduc la acţiuni de aceeaşi natură.
Influenţând gândirea influenţăm acţiunile şi rezultatele lor.
Inconştientul nu operează cu negaţii,ci doar cu afirmaţii.
Limbajul accesibil emisferei stângi este limbajul conştientului,iar cel accesibil emisferei drepte este limbajul inconştientului.
Cuvintele actualizează gânduri,imagini,emoţii,realităţi prezente,trecute şi viitoare,sau realităţi psihologice unice,în măsura în care mobilizează credinţe, aşteptări,atitudini...
Sugestiile negative au efect paradoxal,căci putem nega,elimina,anula,doar ceea ce există !
Mintea va crea,va imagina întâi obiectul de negat,pentru a avea ce anula prin negaţie,iar dacă nu are date suficiente pentru a-l crea,starea de confuzie poate bloca efectiv procesul gândirii.
Nu există luptă fără adversar !
Mintea trebuie să-şi creeze întâi adversarul,pentru a se putea lupta cu el.
Cu cât sugestionezi ca lupta să fie mai intensă,cu atât va creşte, inevitabil, şi puterea adversarului !
Mintea ce a creat,activat,un „obiect”,nu îl mai poate dezactiva,căci aceasta înseamnă ştergerea memoriei,altfel spus,anulare şi autodistrugerea ei.
Programele gândirii au „protecţie” implementată,nu execută instrucţiuni de distrugere sau autodistrugere,totul fiind valoros,fiecare informaţie având valoarea ei în procesul evoluţiei.
Nimic nu se pierde totul se transformă,şi la nivel de semnificaţii.
La baza tuturor lucrurilor stă...acelaşi lucru.
Cu cât reactualizezi mai mult o informaţie,cu atât mai mult o „întăreşti”,o „protejezi” împotriva uitării,îi dai energie,îi conferi forţă !
Gândurile formulate prin,şi din idei ce conţin negaţii nu-şi pot atinge scopul propus,căci procesele,operaţiile se pot executa doar cu ceea ce este,ce există, obiectiv sau subiectiv,cu afirmaţii,nu cu ceea ce nu este,adică negaţii.
Nu există imaginea lucrurilor inexistente,necreate !
Gândirea nu poate opera dispariţia unui lucru inexistent,neimaginat, neperceput,...
Imaginea evocată automat va fi cea a părţii ce constituie o afirmaţie în cadrul negaţiei generale.
Ce imagine îţi evocă propoziţia :” Trandafirul NU este roşu” ?
Aşa-i că gândirea ta nu a creat automat o imagine negativă,imaginea unui trandafir transparent,sau incolor,fără nici o culoare,sau cu o culoare ce nu există,o culoare ce nu este roşie,...ci creează automat imaginea pozitivă,trandafirul roşu,creat automat,”chemat”,evocat prin cuvânt,ce va exista în câmpul conştienţei într-o stare „suspendată”,aşteptând cuvântul ce va evoca „noua” sa culoare non-roşie,realizând,operând transformarea...?
Gândirea operează prin transformarea,modificarea informaţiei înregistrată, noul fiind creat din,şi pe baza vechiului „material”.
Memoria funcţionează la fel,înmagazinând,înregistrând imagini şi semnificaţiile asociate lor.
Ceea ce numim,va fi obiectivizat de gândire instantaneu prin evocarea din memorie,sau prin procesul imaginativ de transformare,modificare a imaginilor şi semnificaţiilor.
Nu este uşor de înţeles ceea ce ar trebui să înţelegi,dar este vizibil, perceptibil,observabil,...că este foarte periculos să gândeşti pe bază de negaţii, folosindu-l intens pe „Nu”,datorită faptului că ceea ce declanşezi îţi scapă de sub control,ca orice lucru neînţeles,incontrolabil prin gândire !
Operaţiile gândirii sunt limitate fizic de substratul material organic al corpului,ce fixează limite ale vitezei de procesare a informaţiei codificată energetic,cât şi a numărului de relaţii,de legături logice ce se pot activa concomitent.
Erorile de judecată,de raţionament,nu denotă doar lipsurile,golurile prezente în informaţia deţinută,ci şi diferenţele de organizare a acestui suport material,care practic sunt în relaţie cu nivelul evolutiv atins de entitatea ce gândeşte.
Un nume nesemnificativ,o semnificaţie neatribuită,un lucru nedenumit,nu sunt şi nu pot fi transpuse de gândire automat într-o relaţie,asociere,fără conştientizarea acestui proces,acesta efectuându-se doar în mod conştient,cu cheltuială de energie,adică prin efort susţinut de voinţă,motivaţie,...într-un proces de învăţare,educaţie,conştientă,ce va aduce şi merite celui ce le înfăptuieşte.
Gândirea nu ne oferă altceva decât ceea ce am acumulat noi în mod conştient sau nu,cu voie sau fără de voie,...
Lipsa de experienţe se reflectă în sărăcia materialului ce poate fi evocat.
Un trandafir care nu este roşu poate avea mii de nuanţe,milioane de combinaţii coloristice.
O gândire corectă trebuie să atribuie în mod corect corespondenţa nume-imagine.
„Imaginează-ţi că în mâna ta dreaptă nu ţii un trandafir roşu-aprins,ce nu te înţeapă în palmă în degetul mare,şi ţie nu îţi apare o picătură de sânge pe degetul mare în locul înţepat,şi trandafirul nu răspândeşte un miros puternic parfumat,care nu îţi creează o senzaţie plăcută...”,un exemplu în care,prin evocarea numelui,prin cuvânt şi semnificaţie,indiferent în ce scop,obiectul se prezintă instantaneu gândirii,datorită experienţei anterioare înregistrată în memorie.
Astfel,frica de ceva va fi amplificată de gândul la acel ceva,prin reîntărirea informaţiei,de aceea,spunând: „Dă Doamne să scap de coşmarul ce mă urmăreşte”,de fapt vei reactualiza coşmarul,iar a reactualiza înseamnă a reîntări !
Nu la coşmar,la starea neplăcută,trebuie „să-ţi stea gândul",ci la ceea ce doreşti să-l înlocuiască,la un vis plăcut,la o stare de dorit.
Unde-ţi este gândul,atenţia, acolo îţi va fi şi spiritul...!
Nimeni nu poate să te convingă,doar tu poţi să te convingi !
Însă ceilalţi te pot influenţa în convingerile tale,prin persuasiune,prin logică, prin argumente pro şi contra,combătându-le,demontându-le,sau susţinându-le, întărindu-le.
Nu poţi avea certitudini cât timp ai îndoieli,în legătură cu ceva.
Nu poţi fi convins dacă nu eşti sigur,dacă nu prezinţi siguranţa neîndoielii.
Nu poţi avea o convingere dacă nu crezi în ea.
Cât timp nu-ţi pui întrebări,atât timp nu vei avea răspunsuri,iar exactitatea răspunsului depinde de claritatea întrebării.
Să cauţi răspuns la o întrebare,se aseamănă cu rezolvarea unei probleme, cu urmărirea atingerii unui scop,esenţa fiind aceeaşi.
Un gând gândit,este un lucru împlinit,în mintea ta,în câmpurile şi mediile rezonante vibratorii,” înregistrat” în materia subtilă,ca o entitate energetică vibratorie.
Un gând repetat capătă forţă prin „reîntărirea” energiei lui,ce altfel scade în timp.
Trebuie să învăţăm pentru a şti,să ştim pentru a îndrăzni,să îndrăznim pentru a putea,să putem pentru a experimenta,şi să experimentăm pentru a ne convinge de adevărul teoriei învăţate.
Ardoarea plecată din voinţa fermă de a şti,fără curiozitate,ne poartă pe calea adevărului..."
KAN
preluare de pe:
http://universulspiritual.twilight-mania.com/t150-gandirea